Zâmbeşte-mi – Partea a VI-a

Ne aflam în faţa casei ei, era destul de frig, dar pe mine mă încălzeau braţele sale din care nu mai voia să îmi dea drumul. Venisem până aici doar pentru a o îmbrăţişa, dar nu mai voiam să plec. Radia de fericire, şi mi se părea că e cea mai fericită persoană din lume. Îmi transmitea această stare şi mie. Semăna cu Emily Ratajkowski, doar că era mai frumoasă şi avea o privire foarte pătrunzătoare, cum nu mai întâlnisem până acum. Aveam impresia că îmi poate citi gândurile, atât de profund mă privea. Aş fi putut să mă îndrăgostesc de ea, dar nu mă lăsam pradă farmecelor ei.

      -E frig. Imi spuse ea, deşi era îmbrăcată destul de gros.

      -Vino să mergem undeva, să stăm înăuntru, la un ceai cald.

      -Haide!
Am mers în apropiere la un mic local drăguţ unde am comandat un ceai şi o cafea.

      -E frumos aici, şi cald! exclamă ea cu entuziam.

      -Într-adevăr. Azi unde mai fugim? o întreb în glumă, iar ea îmi răspunde destul de serios:

      -Hmm…dacă ieri am mers la mare, haide să mergem la munte!
Nu suna chiar atât de rău o escapadă la munte. Am stat puţin pe gânduri şi m-am hotărât:

      -Să mergem atunci la munte!

      -Chiar mergem? Aşa spontan din nou?

      -Da! Ce are?

      -Nimic, să mergem atunci! zise ea exclamând ca un copil mic căruia îi spui că îl duci la Zoo.

Am plătit consumaţia şi ne-am urcat în maşină. Îmi şi creasem deja în minte treaseul pe care îl aveam de urmat. Începea să se întunece şi aveam de mers vreo două ore bune, dar care trecuseră repede. Era frig şi linşte, iar în faţa noastră se aflau munţii şi căteva case adormite. Urma o noapte rece pe care ar fi trebuit să o facem tot mai caldă.