Zâmbește-mi -Partea a IV-a

       Eram doi oameni, într-o mașină, în inima Bucureștiului. Voiam să plecăm departe, mi-aș fi dorit să fug cu ea și să nu mă mai întorc înapoi. Pornisem mașina și încă nici eu nu știam încotro ne îndreptăm, aveam de gând să mă las pe mâna instinctelor. Totuși nu înțelegeam de ce a ales să vină cu mine, de ce își petrece timpul cu mine în ciuda faptului că ne cunoaștem doar de câteva zile. 

      -Unde mergem? Sunt curioasă! 

      -Vei vedea, ai răbdare! Ește pe mâini bune. Îi spun eu zâmbind și aruncându-i o privire.

       Îmi vine în minte să mergem să vedem marea, mereu mi-am dorit să merg acolo cu cineva special.

       -Mergem la Constanța!

       -Ești nebun?!

       -Da, sunt, iar tu m-ai făcut să fiu și mai tare.

       A fost un drum scurt, cu ea cred că și până în Tokyo mi s-ar fi părut la fel de scurt. Tot drumul am vorbit și am râs. Abia așteptam să ajungem.

Ne înțelegeam atât de bine, puteam vorbi orice cu ea, ore în șir. Îmi plăcea de ea cu adevărat, la fel și inimii mele.

       Soarele începea să apună, am ajuns la fix, era o priveliște superbă! Ne uitam amândoi în gol, era o liniște relaxantă, se auzeau doar valurile puternice ce se sparg de țărm. 

       -Îți place? O întreb eu nesigur.

       -Da! Chiar îmi place! Nu mă așteptam să venim aici, așa spontan. Nu a mai făcut nimeni asta pentru mine.

       Mă bucuram să aud asta.

O iau în brațe, încet, și privim împreună spre apus. 

Ceva mă tulbura și trebuia să aflu:

       -De ce ai acceptat să vii cu mine, de ce ai avut încredere în mine?

       -Mi-ai inspirat încredere de cum te-am văzut, mă simt în siguranță cu tine.

       Nu mă așteptam să zică asta, dar daca e sinceră sunt cel mai fericit. O sărut pe frunte și urcăm în mașină.

Aș fi vrut să rămânem acolo, dar nu voiam să întind coarda așa că am mers să luăm cina și să pornim înapoi spre casă. Nu era chiar așa departe Bucureștiul. 

Ne comportam ca doi oameni normali, dar care totuși simțeau ceva unul pentru celălalt. 

Ajungem în București și o conduc acasă. Într-un final am făcut rost și de numarul ei, am lăsat moda veche la o parte. 
       Merg și eu acasă și mă așez în pat și adorm într-un final spre dimineață, pentru că nu reușisem să adorm toată noaptea: îmi stătea mintea la un singur lucru, cred că e evident care.