Îmi aprind o țigară, mergând grăbit spre metrou prin Centrul Vechi din București. Ajung într-un final și îi arunc 5 lei casieriței de la Metrorex, să-mi dea un bilet. Prind în ultima clipă metroul și mă așez pe singurul loc liber, trăgându-mi sufletul. În fața mea văd o individă apropiată vârstei mele. I se vedea doar privirea de sub cartea groasă pe care o citea. După două stații îmi aruncă grăbită un zâmbet și coboară. Mă întrebam, oare cine e și dacă ne cunoaștem.
A doua zi: altă țigară, același metrou, aceeași individă, același zâmbet aruncat grăbit. Îmi făcusem un plan pentru următoarea zi.
Parcurg la fel de grăbit ca prima data traseul meu prin Centrul Vechi și ajung la metrou. O văd din nou pe tipă, de data asta nu mai citea. Mă gândesc să cobor odată cu ea, să văd aproximativ pe unde stă. Zis și făcut. De data asta nu mi-a mai aruncat niciun zâmbet. Cobor și o urmăresc. Ajunsesem lângă un parc și ea se așează pe o bancă. Mă întrebam dacă să mă așez lângă ea sau să îmi continui drumul. Într-un final am ales să mă așez lânga ea, cu riscul să vină vreo matahală să mă bată că mă dau la prietena lui.
-Deranjez?
-Nu, spune ea scoțând acea carte groasă pe care am mai vazut-o citind.
-Te-am tot văzut ultimele zile în metrou, nu te observasem până acum.
-Sunt nouă în oraș. Am venit aici la Universitate.
-Drăguț! gândindu-mă că e ceva fetișcană venită din provincie și că nu are de unde să cunoască orașul.
Am chemat-o apoi cu mine la o cafea deoarece era destul de frig afară. Spre mirarea mea a acceptat și ne-am îndreptat spre cea mai apropiată cafenea.
patrickstanciu.life 